duminică, 29 martie 2015

Lemon Drizzle Cake


Zilele ploioase si intunecate ma fac nostalgica. Imi este dor de tot si de toate. Singurul remediu la indemana este un ceai aromat, un album de fotografii si o delicioasa prajitura cu lamaie.

Ingrediente:
Pentru blat:
• 225 g unt la temperatura camerei, 82% grasime
• 225 g zahar
• 225 g de faina 
• 4 oua
• coaja rasa de la o lamaie
• 1 plic de praf de copt
• 2-3 linguri de seminte de mac

Pentru sirop:
• 100 ml de apa
• 200 g de zahar
• zeama de la 2 lamai

Mod de preparare:
Intr-un bol, mixati untul cu zaharul pana devin o compozitie cremoasa. Incorporati ouale unul cate unul si amestecati pana cand compozitia devine omogena. Adaugati coaja rasa de la o lamaie si amestecati in continuare. Amestecati faina cu praful de copt si semintele de mac. Adaugati-le apoi peste compozitia de mai sus. Amestecati totul ca pe un aluat.
Preincalziti cuptorul la 180grade.
Tapetati cu hartie de copt o tava de cozonac (dimensiuni tava 25/11 cm) si coaceti compozitia la 180 grade, timp de 40-45 minute. Incercati in mijlocul aluatului cu o scobitoare si, daca scobitoarea iese curata, inseamna ca prajitura este gata. Scoateti-o din cuptor.
In timp ce prajitura se coace, pregatiti siropul. Intr-o cratita mica, la foc mic, amestecati apa, zaharul si zeama de la 2 lamai si fierbeti timp de 10-15 minute.
Imediat ce scoateti prajitura din cuptor, intepati-o cu furculita sau cu un pai de frigarui pe toata suprafata si dupa 5 minute turnati deasupra siropul.
Acesta va fi absorbit de prajitura. Este important ca prajitura si siropul sa fie fierbinti. Lasati la racit. Cand s-a racit, scoateti prajitura din tava.
Pofta buna!
PS: Acest desert este ideal pentru a fi servit la ceai. Puteti servi alaturi putina smantana dulce (batuta usor) sau orice fel de fructe de padure.
PPS: "Cand ti-e dor de cineva, sa nu inchizi ochii. O sa-ti fie si mai dor." - Tudor Musatescu
Sursa: Carte regala de bucate
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK

Un comentariu: