vineri, 27 ianuarie 2017

Salata “Dnister”

Consumul frecvent de varza cruda are un efect benefic asupra sanatatii organismului. Bucura-te de ea si savureaza o salata potrivita pentru orice moment al zilei.

Ingrediente:.
• 1/2 varza alba
• ¼ varza rosie
• 1 ceapa medie
• 100 g boabe de mazare proaspata
• 200 g sunca presata
• 200 g smantana
• 100 g maioneza
• sare
 • piper
Mod de preparare:
Spalati varza, o scurgeti bine, o stergeti, indepartati cotorul si primele frunze si tocati marunt o jumatate de varza alba si un sfert de varza rosie.
Taiati ceapa marunt.
Fierbeti mazarea si lasati-o sa se racoreasca.
Taiati sunca felii subtiri.
Puneti toate ingredientele intr-un castron, amestecati cu smantana si maioneza si potriviti cu sare si piper.
Lasati salata in frigider pentru 30 de minute.

 Pofta buna!
 PS: Puteti folosi maioneza light in combinatie cu sos de iaurt.
 PPS: Salata “Dnister” are specific ucrainean.
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK

marți, 17 ianuarie 2017

Salata ruseasca “ Vinegret”

O salata de iarna din legume fierte, care nu necesita prea mult efort si prea mult timp pentru preparare. Colorata, gustoasa si sanatoasa!

Ingrediente (cantitatile sunt orientative):
• 4 sfecle rosii medii
• 5-6 cartofi
• 2 morcovi
• 1 ceapa mare
• 2-3 castraveti murati
• 5 linguri de fasole alba fiarta
• 5 linguri de varza murata
• ulei de masline
• sare
• piper

Mod de preparare:
Spalati si fierbeti legumele cu coaja; cartofii si morcovii impreuna, sfecla rosie separat.
Curatati de coaja legumele fierte si apoi taiati-le cubulete medii spre mici.
Taiati marunt ceapa si apoi castravetii murati si adaugati-Ie peste legumele deja taiate.
Puneti fasolea fiarta si varza maruntita.
Asezonati cu ulei de masline si potriviti gustul cu sare si piper proaspat macinat.
Pe masura ce se amesteca ingredientele, salata capata culoarea rosie a sfeclei.
Aceasta salata se serveste simpla sau poate fi o minunata garnitura pentru preparatele din carne.
Pofta buna!
PS: Reteta se modifica in functie de zona geografica sau preferintele familiei. De exemplu: se pune mazare conservata si nu se pune fasole alba. Se pun doar castraveti murati si nu se pune varza. Se pune ceapa verde, mere si verdeata. Totul dupa preferinta. Singurul ingredient care nu trebuie sa lipseasca din salata este sfecla rosie-regina legumelor de peste iarna.
PPS: Numele salatei provine din cuvantul frantuzesc vinaigre(otet), insa termenul a fost asimilat numai in Rusia si in tarile post-sovietice. In Europa, acest fel de mancare se numeste ”salata ruseasca.”
Sursa: Bucataria etniilor din Cernauti
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK

luni, 16 ianuarie 2017

Salata “Hering in suba”

Unele retete trec granita mai usor decat altele. Hering, legume fierte si maioneza din belsug - o salata care are gustul bogat al iernilor reci. Un deliciu culinar bine cunoscut in Rusia si tarile fostei URSS, nelipsit de pe mesele de sarbatoare, in special in seara de Revelion.

Ingrediente: 4-6 portii
• 2 sfecle rosii medii
• 3 cartofi medii
• 2 morcovi mari
• 1 ceapa
• 200 g hering marinat
• 300 g maioneza condimentata
Mod de pregatire:
Fierbeti legumele in coaja. Cartofii si morcovii in acelasi vas, sfeclele rosii separat. Dupa ce s-au racit, le curatati de coaja.
Taiati morcovi si cartofii in felii subtiri. Ceapa o taiati rondele. Sfecla rosie se da prin razatoarea mare. Heringul se curata de pielita si oase si se taie fasii sau cubulete.
Aranjam salata in straturi. Pe fundul vasului in care va fi servita salata se aseaza heringul.
Puteti folosi un vas de sticla incapator, un castron sau un platou. Pentru platou folosim partea detasabila a unei tavi rotunde de 20 cm diametru. Peste stratul de peste adaugati rondelele de ceapa si acoperiti cu o patrime de maioneza.
Puneti deasupra feliili de cartofi si inca o patrime de maioneza. Urmeaza morcovii si inca o patrime de maioneza. Acoperiti cu sfecla rosie si restul de maioneza. Se da la rece cateva ore bune sau pana a doua zi.
Pofta buna!

PS: Modul de preparare al acestei salate variaza de la o bucatarie la alta. Unele gospodine dau toate legumele prin razatoarea mare si spun ca astfel salata este mai pufoasa. Altele toaca legumele patratele ca la salata boeuf. Altele oparesc ceapa sau o marineaza. Pentru un aspect placut peste ultimul strat de maioneza presara galbenus fiert si/sau albus trecut prin sita, frunze de patrunjel sau decoratiuni din oua fierte. Indiferent cum alegeti sa faceti salata o sa va cucereasca gustul ei bogat.
PPS: Legendele urbane spun ca numele acestei salate provine de la modul de preparare: pestele este acoperit cu multe straturi de legume si este incalzit cu aceste straturi asemeni unei haine de blana. O alta legenda spune ca cel care a inventat reteta heringului in blana este un negustor, cu numele Bogomilov, in anul 1918 si ca heringul simbolizează proletariatul, iar legumele taranimea.
Asa o fi? Iubim legendele pentru ca e posibil sa existe un element de adevar in toate aceaste povesti.

Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK

miercuri, 4 ianuarie 2017

Chocolate crinkles

Ciocolata reprezinta una dintre cele mai dulci placeri ale epocii contemporane. Cine poate sa refuze un desert ciocolatos?

Ingrediente (30-35 fursecuri):
• 200 g ciocolata neagra amaruie
recomand Nestle dessert noir o ciocolata 52% cacao
• 200 g faina
• 100 g zahar brun
• 50 g unt
• 2 oua
• 1/2 lgt. praf de copt
• 3-4 picaturi esenta de vanile sau rom
• un praf de sare
• 100 g zahar pudra pentru exterior


Mod de preparare:
Ciocolata se rupe bucati si se pune impreuna cu untul la topit pe bain marie, sau in cuptorul cu microunde, avand grija sa nu lasam prea mult, doar cat sa se topeasca.
Mixam ouale impreuna cu sarea si zaharul pana obtinem o spuma.
Ciocolata trebuie adaugata treptat pentru a nu se coagula ouale din cauza ciocolatei calde. Adaugam cate o lingura si mixam. Este recomandat sa ne miscam repede, ca sa nu se intareasca ciocolata. Dupa ce am terminat de incorporat ciocolata adaugam si esenta preferata: vanilie sau rom.
Cernem faina impreuna cu praful de copt si o adaugam in compozitia de fursecuri. Amestecam bine cu o spatula.
Compozitia obtinuta va arata ca o crema mai groasa care se intareste pe masura ce se raceste.
Acoperim vasul cu folie de plastic si dam la frigider pentru cel putin 3 ore sau chiar toata noaptea, timp suficient sa se intareasca si sa poata fi modelat usor.
Scoatem aluatul de la rece si modelam fursecurile.
Cu ajutorul unei linguri luam putin aluat, si modelam in palme bilute de marimea unei nuci, pe care apoi le tavalim prin zahar pudra din abundenta.
Nu trebuie sa le incalzim in mana, de aceea vom fi foarte rapizi cand le formam.
Tapetam o tava cu hartie de copt. Fursecurile cu ciocolata vor creste putin in timpul coacerii, asa ca trebuie sa lasam putin spatiu intre ele.
Punem tava cu fursecuri in cuptorul preincalzit la 170 C, pentru fix 10 minute. Cam dupa 5 minute pe suprafata fursecurilor apar acele crapaturi.
Le scoatem din cuptor si lasam 5 minute sa se racoreasca pe un gratar apoi le asezam in vasul pentru servit.

Pofta buna!
PS: “Orice e bun daca e facut din ciocolata”.
PPS: Teoretic se pastreaza in cutii de metal inchise, practic dispar imediat.
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK