marți, 28 iulie 2015

Cupcakes cu zmeura

Roz inseamna zambet, bucurie si prospetime. Nu am rezistat tentatiei si am facut zmeurei un loc de cinste in meniul zilei de astazi.

Ingrediente:
• 140 g zmeura proaspata
• 140 g unt moale
• 140 g zahar
• 175g faina
• 2 oua mari
• 4 linguri cu lapte
• ½ jumatate de lingurita extract de vanilie
• 1 praf de copt

Pentru glazura:
• 85 g unt moale la temperatura camerei
• 100-150 g zahar pudra (cat vreti de dulce)
• 4-5 linguri de sos de zmeura( zmeura zdrobita fara samburi)
Mod de preparare:
Amestecati untul cu zaharul pana devin o crema omogena. Adaugati pe rand cele 2 oua si amestecati. Apoi adaugati o jumatate de lingurita de extract de vanilie, 4 linguri de lapte si faina amestecata cu praful de copt. Omogenizati compozitia, adaugati zmeura spalata si scursa bine si amestecati cu blandete.
Impartiti compozitia in 12 forme pentru briose sau in 12 hartii din tava de briose si dati la cuptor pentru 20-25 de minute, pana se rumenesc frumos.
Lasati prajiturile  la racit.
Amestecati untul cu zaharul pudra si cu sosul de zmeura si formati o glazura catifelata, aromata si frumos colorata, cu care ornati prajiturile dupa ce s-au racit.
Sosul de zmeura: Mixati in blender 100 g zmeura cu o lingura de zahar si cateva picaturi de lamaie, pana se omogenizeaza. Treceti pasta printr-o sita pentru a indeparta semintele.
Pofta buna!
PS: Reteta poate fi facuta si cu zmeura congelata.
  PPS:" Cu ochii mintii, tot ce vezi devine roz".
             Mihail Drumes - Scrisoare de dragoste
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK

Cartofi cu bacon

Doresti ceva care sa fie pe gustul tuturor? Incearca aceasta reteta delicioasa. Usor de preparat, cartofii cu bacon sunt hranitori si au un gust apetisant.

Ingrediente:
• 7 cartofi de marime medie
• 100 g cascaval
• 100 g sunca presata
• 1 ardei iute
• patrunjel
• 7 felii de bacon
Mod de preparare:
Spalati bine cartofii si puneti-i la fiert in apa cu sare. Cat timp fierb cartofii pregatiti umplutura. Dati cascavalul pe razatoare, taiati marunt sunca presata, verdeata si ardeiul iute.

Adaugati sare, piper proaspat macinat si amestecati toate ingredientele.
Verificati cartofii, iar cand sunt fierti, ii scurgeti de apa si ii lasati putin la racit. Ii curatati de coaja, taiati un capat pentru a le crea stabilitate si apoi cu ajutorul unui dispozitiv de scos cotorul merelor scoateti din mijlocul cartofului cat puteti.
Umpleti cartofii cu compozitia de mai sus si ii inveliti cu felii de bacon.
Pastrati putin din compozitia de cascaval pentru a adauga peste cartofi atunci cand ii scoateti din cuptor si ii serviti. Puteti sa fixati baconul cu ajutorul scobitorilor, pe care le indepartati imediat ce scoateti cartofii din cuptor.
Dati cartofii la cuptor pentru cateva minute, pana se rumeneste frumos baconul. Cand ii scoateti din cuptor mai adaugati deasupra cate putin din compozitia de cascaval cu verdeata.
Serviti alaturi de o salata.
Pofta buna!
PS: Nu te mai saturi de ei!
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK

luni, 27 iulie 2015

Foietaj cu masline verzi

Iubim produsele de patiserie si mai ales foietajul. Indiferent daca facem o gustare sarata sau un desert delicios, foietajul reprezinta cea mai simpla solutie cand vrei sa gatesti rapid, iar rezultatul este fabulos. Enjoy!

Ingrediente:
• 1 pachet foietaj Bella
• 100 ml de ulei
• 200 g masline verzi cu ansoa
• sare grunjoasa.
Mod de preparare:
Lasati aluatul sa se dezghete si taiati-l in fasii de circa 2.5-3 centimetri latime.
Luati cate o maslina si o infasurati in fasia de aluat, dar nu prea strans. Daca e prea strans infasurata, la copt aluatul creste si are tendinta de a scoate maslina in sus.
Ungeti spiralele cu ulei, presarati sare grunjoasa si dati la cuptor pret de 15-20 de minute, sa se rumeneasca frumos.
Pofta buna!
PS: Nu ratati ocazia sa savurati o bere rece alaturi de aceste minunate spirale.
sursa: Bella
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK

Fasole pastai cu maioneza

Fasolea pastai este o sursa delicioasa de vitamine, proteine, fibre, nu conţine multe grasimi si este ieftina.

Ingrediente:
• 300 g pastai mov (prin fierbere devin verzi)
• 300 g pastai galbene
• 1 catel de usturoi
• 6 linguri de maioneza
• 1 lingurita de miere de albine
• 2 lingurite de otet balsamic
• 1 lamaie
• frunze de patrunjel
• 1 ardei iute
Mod de preparare:
Pastaile se spala in 2-3 ape. Se pun pentru 10-15 minute la fiert in apa cu sare si cu jumatate de lamaie taiata felii.
Se clatesc sub jet de apa rece si se lasa la scurs si la racit. Se taie in sectiuni de doua degete. Dintr-un galbenus crud si unul fiert se face o maioneza usoara, cu multa zeama de lamaie. Punem maioneza in doua vase. In unul din ele adaugam un catel de usturoi, o lingura de mustar, sare si piper.
In celalalt vas adaugam 1 lingurita de miere de albine si 2 lingurite de otet balsamic, sare si piper.
Adaugam pastaile racite si amestecam usor. Aromele diferite ale maionezei te vor incanta.
Se serveste rece, pe paine prajita.
Pofta buna!
Info:
"Culoarea galbena a pastailor vine de la flavonoidele (substante cu efecte antiinflamatoare si antioxidante) pe care le contine;
Culoarea verde - de la continutul mare de clorofila (care are o actiune depurativa, antitoxica);
Culoarea roscata - de la pigmenti antocianici (cu efecte antitumorale si antioxidante puternice)." Formula AS
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK

vineri, 17 iulie 2015

Inghetata de iaurt cu fructe

Vara ne fuge gandul la vacanta, la soare, la mare, la rasfat si la delicatesele estivale. Nu ai cum sa nu fii atras de aroma seducatoare a inghetatei, mai ales cand o poti pregati atat de simplu.

Ingrediente:
• 350 g iaurt grecesc
• 150 g smantana grasa
• 100 g zahar pudra
• 50 g zahar pudra pentru fructe
• 1 lamaie
• 150 g zmeura
• 1 banana mica
 • 5-6 caise 
Mod de preparare:
Amestecam iaurtul si smantana cu zaharul pudra pana obtinem o crema fina.
Spalam fructele, le scurgem de apa. Punem zmeura intr-un blender, stropim cu zeama de lamaie, adaugam o lingura din amestecul de iaurt si mixam.
Pasta obtinuta o strecuram printr-o sita fina, sa inlaturam semintele.
Curatam caisele de samburi si de pielita cu puf, taiem banana felii, stropim cu zeama de lamaie, adaugam o lingura din crema de iaurt si mixam.
Gustam amestecurile de fructe si daca le dorim mai dulci adaugam o lingurita de miere de albine sau de zahar pudra.
Reteta poate fi imbunatata dupa gustul fiecaruia. Punem amestecul de iaurt si de fructe in forme, dupa imaginatie, inspiratie si rabdare: un strat de iaurt, un strat de fructe sau putem amesteca iaurtul cu pasta de fructe si punem toata compozitia o data.
Daca nu avem forme speciale pentru inghetata punem in vase de plastic cu capac. Punem la congelator pentru cateva ore bune.
Pofta buna!
PS: Alege combinatia care iti place cel mai mult!
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK