Foile de placinta sunt foarte fine, practice si usor de folosit. Indiferent de umplutura aleasa, dulce, sarata sau picanta, succesul e garantat.
Ingrediente:
• 400 g foi de placinta
• 250 g ciuperci
• 250 g piept de curcan (sau de pui)
• 150 g cascaval
• 100 g unt
• 1 ceapa
• 1 ou
• cimbru verde
• 1-2 linguri de ulei de masline
• piper
• sare
Mod de preparare:
Se caleste ceapa tocata in unt si ulei de masline, pana devine lucioasa.
Se adauga ciupercile curatate, maruntite si carnea de curcan (sau de pui) data prin masina de tocat.
Se asezoneaza cu sare, cimbru verde si piper proaspat macinat. Cand se raceste putin adaugam cascavalul si amestecam.
Se unge cu unt topit prima foaie de placinta, se pune deasupra a doua foaie si se unge cu unt.
Se pun cateva linguri din compozitie pe lungimea foii.
Se ruleaza cat sa acopere umplutura, se unge cu unt si se continua rularea. Se da forma unui melc.
Daca foile sunt umplute prea mult sau rulate prea strans e posibil sa se crape, dar nu e nicio problema. Doar aspectul lor estetic va avea putin de suferit.
Se aseaza in tava. Se procedeaza la fel pana se termina compozitia si foile de placinta. Melcisorii se ung cu ou batut. Se da tava la cuptor pana se rumenesc frumos.
Dupa ce le scoateti din cuptor acoperiti-le cu un prosop pentru aproximativ 10-15 minute, pana devin fragede.
Pofta buna!
PS: Calde sau reci, aceste gustarele sunt la fel de bune.
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK
arata foarte apetisanta aceasta reta, o voi incerca si eu
RăspundețiȘtergere