joi, 25 decembrie 2014
Rata cu varza rosie
Rata cu varza m-a cucerit inca din copilarie. Gatita cu varza dulce sau acra, atunci cand ajungea pe masa noastra era un motiv de sarbatoare. Este o reteta usor de preparat, cu ingrediente naturale, bogate in vitamine si grasimi bune. Am reinterpretat aceasta reteta folosindu-ma de abundenta condimentelor, pentru a da un nou gust, complet diferit, chiar daca ingredientele de baza sunt aproape aceleasi.
Ingrediente:
• 2 pulpe de rata
• 3 catei de usturoi pisati marunt
• sare
• piper
• 1 lingurita de miere de albine
• sucul de la 1/2 portocala
• varza rosie
• cepe rosii
• mere acrisoare
• linguri de grasime de rata
• 2 linguri de otet balsamic
• 1 lingura de zahar tos
• ½ lingurita piper
• ½ lingurita scortisoara
• ½ lingurita cuisoare macinate
• 300 ml vin rosu
• 300 ml supa de legume (sau apa)
• praf magic Delikat Legume, din inima si dupa gust
• 2 foi de dafin
Mod de preparare:
Condimentam cele doua pulpe de rata cu sare, piper proaspat macinat si le frecam bine de tot cu usturoiul pisat. Intr-o tava micuta, tapetata cu folie de aluminiu, asezam cele doua pulpe de rata si acoperim totul cu folie. Dam la cuptor pentru 1h si 30 de minute.
Cu 5 minute inainte de a fi gata luam folia de deasupra, ungem pulpele de rata cu putina miere de albine amestecata cu sucul de la o jumatate de portocala. Mai lasam 2-3 minute la cuptor sa se rumeneasca frumos.
Cat timp se fac pulpele, ne ocupam de varza.
Intr-o cratita potrivita topim 3 linguri de grasime de rata. Ceapa taiata julien o adaugam in cratita peste grasime si o calim. Adaugam un praf de sare. Cand s-a inmuiat bine ceapa adaugam o lingura de zahar cu varf. Amestecam pana se dizolva zaharul si incepe sa se caramelizeaze. Adaugam varza amestecand usor, iar cand aceasta incepe sa se lase punem otetul balsamic, vinul rosu, condimentele si o lingurita de praf magic Delikat legume. Fierbem cam 30-35 de minute la foc potrivit. Verificam din cand in cand si mai adaugam supa de legume sau apa calda.
Curatam doua mere acrisoare. Le feliem cu ajutorul unui robot sau le taiem la cutit in felii cat mai subtiri. Adaugam merele peste varza si mai tinem cratita pe foc 10-15 minute. Servim pulpele de rata cu garnitura de varza rosie.
Pofta buna!
RATA CU VARZA ROSIE SI FRUMOS ORNATA / DE-TI VINE SA O DAI DEODATA GATA!
RăspundețiȘtergere