duminică, 18 ianuarie 2015
Tocatura de curcan
Tocatura de curcan are gustul si aroma la fel de puternice precum le are cea din carne de vita sau miel, asa ca intrebuintati ierburi aromatice din belsug.
Ingrediente:
• 2 linguri ulei de masline
• 2 catei de usturoi pisati
• 1 ceapa tocata
• 700 g tocatura de curcan
• 1 conserva de 400 g tomate, taiate marunt
• 150 ml vin rosu
• 1 lingura zahar tos
• 2 linguri otet balsamic
• 4 linguri pasta de tomate
• 350 g paste(taitei)
• 100 g masline, taiate in jumatati sau sferturi
• 2 lingura de busuioc
• 1 lingurita de oregano
• piper
• sare
Mod de preparare:
Incingeti uleiul de masline intr-o cratita, adaugati usturoiul pisat si ceapa si caliti timp de 3 – 4 minute pana ce se inmoaie. Adaugati tocatura si caliti timp de inca 4 – 5 minute.
Adaugati tomatele, vinul rosu, zaharul, otetul si pasta de tomate, aduceti la temperatura de fierbere si lasati sa fiarba la foc mic timp de 20 – 25 minute pana ce se ingroasa usor si o parte din lichid a fost absorbit.
Lasati sa dea in clocot o oala mare de apa cu sare, puneti taiteii si fierbeti dupa instructiunile de pe ambalaj. Puneti si maslinele si ierburile( oregano, busuioc) aromatice in sos, fierbeti timp de inca 3-4 minute. Asezonati dupa gust. Strecurati pastele, puneti in farfurii si adaugati deasupra tocatura de curcan.
Pofta buna!
Pentru o aroma autentic italieneasca, adaugati 75 g tomate uscate la soare, taiate marunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu