joi, 18 iunie 2015

Nuggets cu orez si legume


Carnea de pui combinata cu orez, cu legume si ierburi aromate, ramane in topul preferintelor noastre. Dupa imaginatie si gust puteti face o varietate de combinatii.

Ingrediente:
• 1 cutie de nuggets
• 125 g orez rapid
• 3-4 rosii
• 2-3 cepe
• 1 ardei gras
• 1 ardei iute
• 3 catei de usturoi
• busuioc
• oregano
• unt
• ulei de masline
• chili
• piper
• sare

Mod de preparare:
Taiati ceapa si o caliti in 3 linguri de ulei de masline. Cand s-a aurit, adaugati ardeii tocati.
 Opariti rosiile. Le curatati, le tocati si  le puneti intr-o tigaie in care ati calit  usturoiul. Fierbeti-le cateva minute la foc mic apoi puneti amestecul peste ardei si ceapa. Potriviti gustul cu sare, piper, chili, busuioc, oregano si lasati totul sa scada. Lasati putin sa se racoreasca.


Fierbeti orezul in apa cu sare timp de 10 minute, intr-o oala cu capac. Puneti 2-3 cuisoare la fiert alaturi de orez. Intre timp puneti bucatile de nugget la cuptor pentru 15 minute.
Scoateti pachetelul de orez din apa, il scurgeti si adaugati sare, piper, unt si putina coaja de lamaie. Amestecati usor cu o furculita.


Montati turnuletul bicolor folosind un inel de bucatarie. Alternati straturile de orez cu cele de rosii. Serviti orezul cu nuggets.
Pofta buna!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu